Desi prevazut in acte legislative fundamentale, respectiv Constitutia Romaniei, Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, dreptul privind liberul acces la justitie pare sa devina intangibil si inexercitabil in anumite situatii.
Este si cazul urmatoarei spete: accident mortal petrecut pe partia Drumul de Vara, Sinaia -21 februarie 2009 –, partie omologata, adica indeplinind toate standardele de siguranta pentru practicarea in conditii europene a sporturilor de iarna de genul ski, snowboard..
Familia victimei doreste cercetarea imprejurarilor in care s-a produs teribilul accident, demarand o ampla ancheta in acest sens in vederea gasirii raspunsurilor la intrebarile: s-a savarsit vreo infractiune, daca da, de catre cine, cum se stabileste raspunderea faptuitorilor, precum si care sunt circumstantele care au determinat sau inlesnit savarsirea acestor fapte. In speta, se dorea tragerea la raspundere penala a administratorului partiei pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa, prevazuta de art. 178 C. pen., precum si a Serviciului Public de Salvamont pentru savarsirea infractiunii de neglijenta in serviciu, prevazuta de art. 249 C. pen.
Dupa aproape 2 ani de investigatii prealabile sub forma “actelor premergatoare”, atat procurorul de caz, cat si prim procurorul considera ca nu exista elemente suficiente pentru formarea convingerii ca se impune inceperea urmaririi penale in cauza.
Fata de aceste decizii, familia formuleaza in fata instantei plangere impotriva celor doua rezolutii de neincepere a urmaririi penale, in conformitate cu art. 2781 C.proc.pen.
Dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, prezentata sub denumirea “Mica Reforma in Justitie”, hotararea judecatorului pronuntata in acest demers este definitiva, asa cum rezulta fara tagada din prevederile art. 278 1 alin. (10) 1 Cod proc. Pen.
Practic, in aceasta speta in special, dar si in toate cauzele in care hotararea pronuntata in prima instanta nu mai poate face obiectul vreunei cai de atac, aflarea adevarului, ca principiu fundamental al procesului penal, apare eludat deoarece, in realitate, in situatia respingerii plangerii astfel formulate, nu se mai poate demara nicio alta procedura.
In aceasta situatie ce se intampla in cazul in care actele premergatoare s-au efectuat defectuos, s-a procedat doar la o simpla “adunare” a probelor, si aceasta in mod necorespunzator – in speta, cercetarea la fata locului s-a realizat dupa 1 an si 2 luni de la producerea accidentului – fara a se examina si evalua aceste probe?
Din multitudinea de demersuri initiate de catre familie, prieteni, cunostinte si avocati, toti manati de aceeasi sete de adevar, pare sa prinda contur o decizie pripita si nelegala, care omoara ideea de aflare a adevarului inainte sa fi inceput macar un demers coerent si corespunzator in acest sens.
In fata solutiei finale si cunoscand ca Legea privind Mica Reforma nu aduce modificari in constiinta judecatorului roman care se pronunta in prima si ULTIMA instanta, familia tacuta si neputincioasa, pare sa fie ea condamnata la acceptarea unor regretabile erori umane.
