INTERPRETAREA ART. 222 ALIN. (1), LIT. d) DIN LEGEA NR. 31/1990 PRIN PRISMA DECIZIEI NR. 28/2021 A ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Potrivit prevederilor art. 222 alin. (1), lit. d) din Legea nr. 31/1990, poate fi exclus din societate asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura social sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.
Faptele comise de administratorul asociat, sancționate de textul de lege cu excluderea din societate, vizează folosirea sau traficarea creditului, a activului societății – în folosul său sau al altora și presupune săvârșirea acestora cu intenție de către asociatul administrator, care astfel urmărește un profit din activitatea sa frauduloasă.
Instituția excluderii este reglementată și în Codul Civil. Potrivit art. 1.928, ”La cererea unui asociat, instanţa judecătorească, pentru motive temeinice, poate hotărî excluderea din societate a oricăruia dintre asociaţi.”
Pornind de la textele legale mai sus citate, în practica instanțelor s-a pus problema dacă excluderea din societatea cu răspundere limitată pentru fraudă poate fi dispusă doar față de asociatul care îndeplinește și funcția de administrator sau și față de un simplu asociat.
Într-o primă interpretare, s-a reținut că dispozițiile art. 222 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se completează cu dispoziţiile art. 1.928 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil. În această opinie, se arată că art. 222 din Legea nr. 31/1990, enumeră cazurile concrete în care poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată asociatul ori asociatul administrator, abilitarea instanţei fiind doar de a verifica încadrarea faptelor concrete imputate în vreuna dintre situaţiile prevăzute în textul legii, pe când art. 1.928 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, fără a enumera vreun caz de excludere, acordă instanţei dreptul de a verifica orice neregulă invocată de către un asociat, sub aspectul îndeplinirii condiţiei „motivului temeinic”.
Prin urmare, s-a apreciat că excluderea din societate pentru fraudă poate fi dispusă nu doar față de asociatul administrator ci și față de un simplu asociat, dacă se face dovada existenței unor motive temeinice – în acest din urmă caz fiind aplicabile dispozițiile art. 1.928 din Legea 287/2009 privind Codul Civil.
Într-o a doua interpretare, s-a reținut că situaţiile de excludere a asociatului, prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, nu se completează cu dispoziţiile art. 1.928 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, întrucât art. 1.890-1.954 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil reglementează o formă specifică de societate simplă, fără personalitate juridică, având deci caracter special în raport cu Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că sunt de strictă interpretare şi aplicare.
Sesizată cu pronunțarea unei Hotărâri prealabile în dezlegarea unei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție a tranșat, cu titlu definitive, această problemă stabilind că situaţiile de excludere a asociatului, prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, nu se completează cu prevederile art. 1.928 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil și, prin urmare, asociatul care nu deţine calitatea de administrator nu poate fi exclus pentru categoria generală a fraudelor în dauna societăţii, prevăzută de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990. (Decizia nr. 28/2021 privind dezlegarea unei probleme de drept)
În argumentarea acestei soluții, Înalta Curte a apreciat că raţiunea lipsei incidenţei art. 1.928 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, ca normă general, este justificată prin prisma scopului pentru care legea specială a reglementat, în mod separat, excluderea asociaţilor. Nu există ipoteze lăsate în afara reglementării, în care legea să permită ca un asociat să fie exclus din societatea cu răspundere limitată; de aceea nu se poate aprecia că, într-o atare situaţie, norma specială s-ar completa cu cea generală.
Textul art. 222 din Legea nr. 31/1900 se referă, în mod expres, la asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura socială.
Reglementarea, în acest mod, a cazului de excludere din art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vine să protejeze, în mod distinct, încrederea de care trebuie să se bucure titularul funcţiei de administrator.
Așadar, modalitatea de redactare a textului de lege conduce la concluzia că enumerarea pe care o cuprinde nu este exemplificativă, ceea ce implică, în lipsa oricărui alt indiciu contrar, imposibilitatea excluderii în alte situaţii decât cele reglementate ori imposibilitatea excluderii în cazul asociatului care nu are și calitatea de administrator.
Dincolo de aspectele mai sus analizate, interesantă este precizarea din utimul considerent al Hotărârii,”în limitele autonomiei de voinţă, urmând gândirea legiuitorului şi rosturile instituţiei, părţile au dreptul să înmulţească ori să restrângă contractual cauzele de excludere.”
Deducem că, în accepțiunea Înaltei Curți, cazurile de excludere prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, nu sunt reglementate cu titlu imperativ, putând fi extinse sau restrânse de asociați, pe cale statutară.
Aceast considerent care (trebuie spus), nu are nicio legătură cu problema de drept supusă dezlegării deschide o cutie a Pandorei.
Urmează să vedem cum v-a fi ”primită” această interpretare de instanțele de judecată.
