Un prim demers atunci când suntem victima unui caz de malpraxis
Procedura administrativă în fața Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis
În ceea ce privește organismul ce este abilitat să ia o decizie în cazul în care a existat o faptă de malpraxis sau nu, legea arată către Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis ce se organizează conform Legii 95/2006 la nivelul Direcțiilor de Sănătate publică din fiecare județ și la nivelul Municipiului București.
Este absolut necesar a se arăta faptul că această procedură specială reglementată de art. 669-674 din Legea nr. 95/2006 este o procedură alternativă, exercitarea acesteia neîmpiedicând accesul la justiție al părții vătămate, potrivit dreptului comun.
Cine face parte din comisia de Malpraxis din cadrul DSP?
- 2 reprezentanţi ai autorităţilor de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti;
- 2 reprezentanţi ai casei judeţene de asigurări de sănătate sau a municipiului Bucureşti;
- 2 reprezentanţi ai colegiului judeţean al medicilor;
- 2 reprezentanţi ai colegiului judeţean al medicilor dentişti;
- 2 reprezentanţi ai colegiului judeţean al farmaciştilor;
- 2 reprezentanţi ai ordinului judeţean al asistenţilor şi moaşelor din România;
- un expert medico-legal, numit prin decizie a conducătorului instituţiei din care face parte.
Care sunt atribuțiile comisiei?
- verifică, înainte de a da curs sesizării, calitatea persoanei care a sesizat comisia, pe baza următoarelor documente:
-
- – actul de identitate al persoanei care a făcut sesizarea, atunci când această persoană este aceeași cu persoana considerată victima cazului de malpraxis invocat;
- – documentul din care rezultă dreptul de reprezentare al persoanei care se consideră victima unui act de malpraxis, atunci când sesizarea este adresată prin reprezentantul legal al acesteia;
- – documente legale din care reiese calitatea de succesor al persoanei decedate ca urmare a unui act de malpraxis imputabil unei activități de prevenție, diagnostic și tratament;
- stabilește, prin decizie adoptată în maximum 3 luni de la data sesizării, dacă în cauză a fost sau nu o situație de malpraxis;
- comunică decizia, în termen de 5 zile calendaristice de la data adoptării, tuturor persoanelor implicate, inclusiv asigurătorului;
- ține evidența tuturor sesizărilor adresate comisiei și monitorizează cazurile de malpraxis stabilite prin deciziile adoptate;
Cine poate sesiza comisia?
- persoana sau, după caz, reprezentantul legal al acesteia, care se consideră victima unui act de malpraxis săvârșit în exercitarea unei activități de prevenție, diagnostic și tratament;
- succesorii persoanei decedate ca urmare a unui act de malpraxis imputabil unei activități de prevenție, diagnostic și tratament
Dacă în urma analizei documentelor se constată că sesizarea nu a fost făcută de către persoanele îndreptățite, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, comisia respinge sesizarea ca fiind nefondată și clasează cazul, comunicând persoanei care a făcut sesizarea decizia adoptată.
Care este modul de sesizare a comisiei?
Persoanele menționate anterior vor putea să înainteze comisiei o sesizare scrisă care trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, cel puțin următoarele date:
- numele și prenumele persoanei care face sesizarea;
- calitatea persoanei care face sesizarea, în sensul prevăzut la art. 25;
- numele și prenumele persoanei care se consideră victima unui caz de malpraxis (dacă este diferită de persoana care face sesizarea);
- numele și prenumele autorului actului de malpraxis sesizat, săvârșit în exercitarea unei activități de prevenție, diagnostic și tratament;
- data efectuării actului de malpraxis sesizat;
- descrierea faptei și a împrejurărilor acesteia;
- prejudiciul produs victimei actului de malpraxis sesizat.
Ce se anexează plângerii?
La sesizarea întocmită cu respectarea cerințelor menționate anterior, persoanele îndreptățite să sesizeze comisia cu privire la un act de malpraxis sunt obligate să anexeze următoarele documente:
- copii ale documentelor medicale în susținerea afirmațiilor cuprinse în sesizarea adresată comisiei;
- copii ale documentelor legale din care să rezulte calitatea persoanei care a sesizat comisia.
Când se întrunește comisia?
- Comisia se întrunește în ședință la solicitarea președintelui, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data înregistrării sesizării adresate acesteia.
Cum sunt soluționate sesizările?
- După primirea sesizării, comisia verifică dacă autorul acesteia are calitatea prevăzută de lege.
- Comisia desemnează, prin tragere la sorți, din lista județeană a experților, un grup de experți sau un expert, în funcție de complexitatea cazului, însărcinat cu efectuarea unui raport asupra cazului.
- Experții desemnați au acces la toate documentele medicale aferente cazului, a căror cercetare o consideră necesară, și au dreptul de a audia și de a înregistra depozițiile tuturor persoanelor implicate.
- Experții întocmesc, în termen de 30 de zile, un raport asupra cazului, pe care îl înaintează comisiei.
- După primirea raportului asupra cazului, întocmit de expertul sau grupul de experți desemnat, comisia analizează documentul înaintat și stabilește, prin decizie, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data primirii lui, dacă în cauză a fost sau nu un caz de malpraxis.
- În cazul în care asigurătorul sau oricare dintre părțile implicate nu este de acord cu decizia comisiei, o poate contesta la instanța de judecată competentă, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei.
În cât timp se prescriu faptele de malpraxis?
- Legea nr. 95/2006, prevede că actele de malpraxis în cadrul activităţii medicale de prevenţie, diagnostic şi tratament se prescriu în termen de 3 ani de la producerea prejudiciului, cu excepţia faptelor ce reprezintă infracţiuni.
- În cazul în care comisia constată împlinirea termenului de prescripție prevăzut la art. 677 din Legea nr. 95/2006, cu modificările ulterioare, comisia clasează cazul.
Concluzii
- În ceea ce privește modul de desfășurare și finalitatea acestei proceduri în fața Comisiei de malpraxis, considerăm că aceasta prezintă, în definitiv, mai multe neajunsuri decât beneficii pentru persoana vătămată, sub următoarele aspecte:
Sub aspectul duratei:
- Experții desemnați întocmesc, în termen de 30 de zile, un raport asupra cazului, pe care îl înaintează comisiei, apoi Comisia stabilește, prin decizie adoptată în maximum 3 luni de la data sesizării, dacă în cauză a fost sau nu o situație de malpraxis;
- Prin urmare, această procedură poate dura undeva la 4 luni de zile de la data sesizării.
- Acestea sunt termene recomandate, in practica niciodata nu sunt respectate, procedura putand dura de ordinul anilor;
Sub aspectul costurilor:
- Comisia este cea care stabilește onorariul cuvenit experților desemnați;
- Experții solicitați de către Comisia DSP sunt plătiți de către persoana care face sesizarea, iar sumele pentru plata experților variază între 1.000 și 4.000 lei pentru fiecare expert, în funcție de gradul professional al medicului;
- Având în vedere că această Comisie decide numărul necesar de experți, care sunt trași la sorți și sunt plătiți în funcție de gradul lor de specializare/didactic, suma finală care trebuie plătită nu este complet previzibilă pentru persoana care depune sesizarea.
- În situația în care partea interesată nu face dovada achitării onorariului în termen de 5 zile lucrătoare (termen extrem de scurt) de la data primirii înștiințării cu privire la onorariul ce trebuie achitat, Comisia claseaza cauza.
Sub aspect probatoriu:
- Procedura este una necontradictorie, astfel că dreptul la apărare nu este garantat niciuneia dintre părți – acestea nu au posibilitatea de a-și pregăti o apărare reală, de a propune și de a administra probe, de a invoca apărări de fond, de a ridica excepții etc.
- Unica probă ce se administrează este raportul de expertiză ce se întocmește de experți pe baza actelor depuse odată cu sesizarea. Nu există nici posibilitatea de a solicita un expert asistent, de a formula obiective la expertiză sau de a controla în vreun fel modul în care se va efectua expertiza.
- Persoana împotriva căreia s-a făcut sesizarea, nu pare să beneficieze de drepturile pe care le-ar avea în cadrul unui proces în fața unei instanțe de judecată.
- Nu este o procedură prin care persoana acuzată să fie anunțată că a fost depusă o sesizare împotriva ei, să poată să depună înscrisuri sau să aibă un termen pentru a pregăti apărarea.
- În mod discreționar, se lasă la latitudinea experților dacă persoana acuzată va fi audiată sau nu.
Sub aspectul organului competent să decidă existența sau inexistența unui act de malpraxis:
- Comisia de malpraxis la care se depune sesizarea este alcătuită doar din reprezentanți ai sistemului, respectiv reprezentanți ai Colegiului Medicilor, ai Casei de Asigurări de Sănătate și ai Autorității de sănătate publică județeană.
- Practic, cei cărora li se încredințează constatarea unui act de malpraxis sunt doar reprezentanți ai sistemului medical, fiind subordonați cu toții Ministerului Sănătății.
- În situația în care dintre membrii Comisiei nu face parte niciun reprezentant al pacienților ori o persoană care ar putea să reprezinte și să apere efectiv interesele pacienților, ne este greu să credem faptul că decizia Comisiei va fi una imparțială, și cu atât mai puțin una favorabilă persoanelor vătămate și, implicit, nefavorabilă medicului.
Sub aspectul finalității acestei proceduri
- Un mare neajuns al acestei proceduri este finalitatea acesteia, mai exact faptul că, Comisia nu are competența de a soluționa sesizarea sub aspectul reparării prejudiciului, ci ea doar constată existența sau inexistența cazului de malpraxis.
- Cu alte cuvinte, Comisia nu are competența de a determina prejudiciul, de a-l cuantifica și de a obliga medicul responsabil și/sau asigurătorul la repararea lui.
- În baza deciziei Comisiei prin care s-a constatat existența unui caz de malpraxis, persoana vătămată se va vedea obligată să solicite repararea prejudiciului în fața instanței de judecată, astfel că această procedură alternativă prevăzută de Legea nr. 95/2006 nu a fost concepută în așa fel încât să atingă prin ea însăși scopul răspunderii civile, și anume repararea prejudiciului.
- Nu există consecințe juridice ale acestei decizii, în sensul în care, chiar dacă se stabilește că a fost un act de malpraxis, această decizie nu duce la sancționarea persoanei/persoanelor vinovate, ci mai degrabă doar monitorizează existența cazurilor de malpraxis, așa cum reiese din denumirea Comisiei.
